Proiecte social-filantropice

De la înființarea ei în 25 Septembrie 2016, parohia și-a propus să întreprindă activități de caritate, de ajutorare a celor aflați în nevoie. Numai cu ajutorul donațiilor dumneavoastră, a credincioșilor parohiei, dar și a unor oameni din exteriorul comunității noastre, sensibili și receptivi la apelurile lansate de noi, am reușit să împlinim o fracțiune din faptele de milostenie cu care suntem datori.

  • Astfel, începând cu anul 2019, am demarat acțiunea „Anul și casa”, prin care parohia noastră și-a propus să ajute anual o familie aflată într-o situație dificilă prin cumpărarea unei locuințe sau renovarea locuinței precare pe care familia o deține.
  • Începând cu anul 2020, prin proiectul „Căldură pentru bătrânii noștri”, în fiecare iarnă, ne-am asumat misiunea de a asigura un volum minim de lemne de foc necesar unui număr de bătrâni neputincioși din țara noastră pentru a supraiețui iernii aspre. Numărul beneficiarilor a depins, firește, de volumul donațiilor.
  • Începând cu decembrie 2021, unii dintre membrii comunității au decis să răspundă scrisorilor pe care copii din județul Vaslui, ai căror părinți sunt lipsiți de posibilități financiare, le-au scris lui Moș Crăciun. I-ați bucurat nespus!
  • În 2022 ne-am mobilizat în scopul de a-i face pe 30 de copii din județul Vaslui să-și amintească cu bucurie de prima participarea la o tabără estivală la Marea Neagră, o bucurie pe care fără ajutorul dumneavoastră nu ar fi putut-o avea.

Cu excepția acestor proiecte, comunitatea a răspuns punctual, în măsura posibilităților, apelurilor de ajutor venite din partea unor familii sau a unor persoane aflate în mare nevoie, mai cu seamă din România, dar și de aici, din Germania.

Puteți lua parte activ oricând la oricare dintre proiectele filantropice veți dori printr-o donație, oricât de mică, mereu pe potriva posibilităților dumneavoastră, fie la biserică, fie în contul parohiei:

Rumänisch-Orthodoxe Kirchengem. Hl. Spyridon u. Hl. Petronilla
IBAN: DE19 4005 0150 0034 4462 60
Bankinstitut: Sparkasse Münsterland Ost
BIC: WELADED1MST

Dumnezeu vă va răsplăti jertfa și mărinimia!